Tipărire
SCURT ISTORIC
Dar iată câteva detalii legate de istoria acestei colectivităţi umane cu caracteristici de stup de albine. În ceea ce priveşte istoricul comunei, se povesteşte că prin anul 1770, pe  valea Oarbei s-au stabilit pe moşia lui Bolnavu, străvechi stăpân al meleagurilor dintre Prut şi Băneasa,  nişte oieri din Transilvania, din Breţcu şi Săcele, care au întemeiat satul Chirileşti, care se va numi Oarba (sat component al comunei Rogojeni). Ceva din veşnicia codrilor seculari ce străjuiau falnici, plini de măreţie valea Prutului, s-a transmis flăcăilor şi codanelor sprinţare, precum argintul viu şi mândre foc. Hărnicia fără de seamăn, sfătoşenia şi ospitalitatea, specific orbeanului, le-au moştenit de la străbunii lor, ce obişnuiau să lucreze în luminişurile şi poienile din pădure. Date exact privind formarea primelor aşezări am găsit doar în parte. Se spune doar că un anume cioban Chirilă, coborât pe la 1750 din părţile Breţcului, a găsit locul acesta pe plac. Iarba mătăsoasă şi bogăţia codrului l-au făcut să prindă rădăcini. Şi-n scurgerea anilor lăcaşele s-au înmulţit. Documentele din arhiva şcolii, de la Biblioteca Judeţeană ‘’V.A.Urechia’’ şi de la Arhivele Naţionale, câteva file de monografii, din ce în ce mai puţin, se pare întocmite în anii 1905, 1932, 1954 şi mărturiile verbale ale bătrânilor sunt singurele documente ce stau la baza cărţii de faţă, punând la grea încercare pe cel ce a trudit să scoată la lumină un adevăr care încetul cu încetul se pierde. Cert este că la început, satul era format numai din câteva familii ale mocanului Chirilă stabilit cu tîrla sa în punctul numit şi astăzi ‘’Fîntîna Blănarului’’, denumire ce rezidă din aceea că mocanul era îmbrăcat numai în blănuri de oaie. Cu timpul au mai venit şi alte rude ale sale, mărindu-se numărul la 30 de suflete, oameni cu ‘’ochi albaştri’’, şi cum întreaga aşezare îşi mărginea existenţa în jurul acestui loc, satul a luat numele de Chirileşti. Bătrânii spun că în timp ce se forma satul Chirileşti la aproximativ 2 km sud, pe locul numit astăzi Bordeie, era un alt sat în mijlocul căruia ‘’te înfrunta mare şi impunătoare faţă de căsuţele sărăcăcioase, curtea boierească a lui Alexandru Calimah’’, aşa cum se menţionează într-o monografie a şcolii din 1905, pag.1 din dosarul de la arhivă din anul 1905. Despre frumoasa moştenitoare a boierului se dusese vestea. I se întrezărea un viitor fericit. Dar năvălirea neaşteptată a zaporojenilor şi retragerea pripită a lui Ioan Vodă cel Cumplit dinspre Roşcani, pun capăt acestor vise. Curtea este distrusă şi întregul sat ars şi părăsit. Frumoasa moştenitoare este orbită şi apoi moare. Locuitorii de pe valea Horincii veneau la lucru pe moşia lui Calimah-la Oarba. De aici cel de-al doilea nume al satului. Despre viaţa dusă de locuitorii din Oarba sunt multe de spus şi de scris. Amintim doar că munceau zi şi noapte pe pământul lui C.N.Vasiliu Bolnavu. Acesta cîştigase la cărţi întreaga moşie ce se întindea de la Prut până la calea ferată Galaţi-Bîrlad, pe care apoi o arenda după învoială.
 
MAI PUŢIN ŞTIUTE
Fundalul istoric al constituirii divanurilor ad-hoc este cunoscut. Ca adunări purtând această denumire, rolul lor era să-şi spună cuvântul asupra prezentului şi viitorului Ţărilor Române-în principal, în ce fel să se organizeze Ţara Românească şi Moldova, politic şi social, după cum nota colegul Toader Istode în cotidianul ‘’Viaţa Liberă’’. Congresul de Pace de la Paris din 1856, care pune capăt Războiului Crimeii, includea, în tratatul semnat cu cel prilej, şi clauze vizând direct Principatele Române (înlăturarea protectoratului exercitat de Rusia, menţinerea suzeranităţii otomane, punerea Ţării Româneşti şi a Moldovei sub garanţia puterilor europene). Distinctă, între ele, prevederea convocării divanurilor ad-hoc. Având în componenţa lor reprezentanţi ai celor avuţi, ca, de pildă, ai marii boierimi, dar şi ai bisericii şi ai ţărănimii clăcaşe, acestea se pronunţă, chiar dacă de pe poziţie consultativă, pentru unirea Ţării Româneşti cu Moldova într-un singur stat care să se numească România. Rogojenii, localitate de pe malul Prutului, astăzi sat component al comunei cu acelaşi nume, a avut omul său în Divanul ad-hoc de la Iaşi. Numele lui, Teodor Bardaş. Câteva informaţii despre acest ‘’deputat’’, le-am găsit într-o notiţă publicată în ‘’Covurluiul’’, nr.67 (84), Galaţi, 16 iunie 1893: ‘’Din Rogojeni, plasa Horincea, judeţul nostru, ni se scrie că în ziua de 6 iunie a.c. (n.a. 1893), a încetat din viaţă, după 2 ani de suferinţă, bătrânul Teodor Bardaş, în etate de 78 de ani, fost deputat la divanul ad-hoc, fost primar şi preceptor al comunei Rogojeni până în anul 1881; la (….) iunie s-a făcut ceremonia înmormântării. Răposatul a lăsat în urma-i pe soţia sa, Ecaterina, în vârstă de 71 de ani, bolnavă şi lipsită de orice mijloc de trai’’.
 
SATELE SUCEVENI ȘI ROGOJENI
Suceveni, sat, constituit pe pârâul Oarba (izvorăşte de la poalele Dealului Gomaşului, la apus de Cavadineşti, prin văile Carpeni, Gruiu şi Viilor, M.Pacu, Dicţionar geografic al judeţului Covurlui, 1893, p. 125-126), înainte de 6 ianuarie 1741 (ANDIC, AN, MXCIV/13) pe moşia satului Pogoneşti, menţionat la 5 ianuarie 1705 (Documente privind relaţiile agrare, II, p. 104-105). Pogoneşti a fost în partea de jos a Sucevenilor de astăzi (precizare într-un document din 2 martie 1777, când Sucevenii sunt numiţi Oarba şi Chirileşti, (DJAN, laşi, Anaforale 26, f. 91 v-92), după cum menţiona regretatul istoric Paul Păltânea, în ’’Istoria acestor locuri.Toponimie gălăţeană. Numele comunelor şi satelor’’, publicat în cotidianul ’’Viaţa Liberă’’ nr.3942 din 5 noiembrie 2002, p.6. Cu ocazia unui proces deschis la 10 septembrie 1837, vechilii “răzeşilor Suceveni” declară că “moşia Suceveni” este “a lor, răzăşească”, invocând un hrisov al domnitorului Ştefan cel Mare din veleatul 7003 (1 septembrie 1494 – 31 august 1495, Anaforale 26, f. 87-88), un fals al hrisovului din 3 ianuarie 1459 (DRH, A, II, p. 116 nr.81) prin care se întăresc lui Lână Rugină mai multe sate, printre care Stoborâni şi Botâşeni existente pe teritoriul Sucevenilor. Numele satului Suceveni se desluşeşte prin lămuririle din 9 septembrie 1824 ale Pârcâlâbiei Galaţi: mazilul Pogan a dat “din vechime” zestre “unui Tudor Sucebeanu, om străin” o “parte din trupul moşiei Pogâneşti” care “şi-au luat numire acel loc de Suceveni” (Anaforale 26, f. 94- 95). Iorgu Iordan admite o asemenea explicaţie (Dicţionar al numelor de familie româneşti, p. 429). Nu se poate lua însă în seamă, în acest caz, opinia că toponimul deriva de la apelativul soc, “arbust din aceeaşi familie cu bozul şi liliacul” (Toponimia românească, p. 429).
Satul Suceveni se numea în 1803, Slobozia Chirileşti, şi era proprietatea paharnicului Nicolae Cachi (Iricariul, VII, p. 335). Toponimul este compus din apelativul slobozie, aşezare formată cu locuitori aduşi de proprietar de peste hotare, fiind scutiţi de dările către stat o anume vreme, şi numele de grup Chirileşti, descendenţii unui Chiril, onomastic de origine greacă, creat din tema chir, “autoritate” (DOR, p.30-31). Satul Chirileşti este atestat la 2 martie 1777. Era “într-un hotar” cu satul Oarba (DJAN, laşi, Anaforale, 26, f. 21 v – 22. Moise Pacu, Cartea judeţului Covurlui, III, p. 90, foloseşte anul 1770). A fost la nord de satul Suceveni. Satul Chirileşti era numit şi Oarba în 1827 (TTRM, 1,2, p. 1218, voce Tudor Vladimirescu 4).
Satul Chirileşti a primit, în 1924, numele de Tudor Vladimirescu şi forma comună împreună cu satul Suceveni (TTRM, 1,2, p. 1644, voce Tudor Vladimirescu 2). Legea administrativă din anul 1968 impune denumirea Suceveni, pentru că intrase în componenţa judeţului Galaţi, satul Tudor Vladimirescu ce aparţinuse, până în 1950, judeţului Tecuci. Pogoneşti, sat, pe care l-am amintit, a fost la sud de Suceveni, spre Rogojeni, unde este Dealul Pogoneştilor. Numele şi-l are de la “mazilul Pogan“, menţionat mai înainte. Nume vechi. Danciul Pogan, nepotul “bătrânului Nicoară Pogan“, trăia, la 6 martie 1497 (DRH. A, III, p. 373 nr. 207), în satul Pogoneşti (com. Pogana, jud. Vaslui). Numele Pogan este de origine slavă, poganu, “păgân”, preluat din latină, paganus (E. Petrovici, Studii de dialectologie şi toponimie, 1970, p. 117. DOR, p. 350 afirmă, greşit, că pogan l-am primit printr-un intermediar maghiar). De la sensul iniţial “păgân”, “eretic“, s-a trecut, în Moldova, la cel de “arţăgos”, “fără milă”, “slut”, iar în Transilvania, “vânjos”, “puternic” (DLR, VIII, 3, p. 342 – 343; l.lordan, Toponimia, p. 249).
 
OBIECTIVE TURISTICE
Pe teritoriul comunei se află rezervaţia naturală pădurea Pogăneşti, situată pe dealurile Pogăneşti, Crângului şi Cocoşului, pe o suprafaţă de 478 ha. Este rezervaţie naturală, forestieră şi botanică din 1978, fiind ocrotit un sector în care predomină gorunul şi teiul. Pădurea Pogăneşti are 40 ha, de acelaşi statut de arie protejată, ca şi ea, bucurându-se Balta Leahu, care se întinde pe 80 ha. Aici se pot prinde capturi de biban, caras, crap, plătică, şalăui, somn, ştiucă.
Lacul Pochina este situat în bazinul hidrografic al Prutului Inferior, pe raza satului Rogojeni-comuna Suceveni şi ocupă o suprafaţă de 74,8 ha. Este rezervaţie naturală de interes naţional şi zonă de importanţă avifaunistică deosebită, fiind inclusă în Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului. Ihtiofauna cuprinde crap, caras, somn, ştiucă, şalău etc.
Rogojeni, sat atestat la 2 iulie 1502 (DRH, A, III, p. 502 nr. 282. Afirmaţia lui Moise Pacu, Cartea judeţului Covurlui, III, p. 90, că satul s-a înfiinţat în 1670 este greşită). Toponimul este de origine onomastică, având ca temâ cuvântul de origine slavă, rogoz, “plante erbacee care cresc prin baltă” (DLR, IX, p. 521). Un document din 28 iulie 1622, pentru vânzarea unor părţi din moşia satului Seliştea, ţinutul laşi, aminteşte de Gliga Rogoz şi tatăl lui, Simion Rogoz (DIR, A, XVII, V, p. 152 – 153 nr. 213), care a trăit în secolul XVI. Sufixul ’’eni’’ al toponimului indică descendenţa (I. Iordan, Toponimia, p. 157) din întemeietorul satului, Rogoz. N. Drăganu (Din vechea noastră toponimie, în Dacoromania, I, 1920, p. 139) a explicat toponimul prin numele plantei. Un loc Rogojeni era, la 25 aprilie 1820, pe moşia satului Ijdileni com. Frumuşiţa (DJAN, laşi, Anaforale 39, f. 26).
 
PERSONALITĂȚI NĂSCUTE ÎN SUCEVENI
Spiridon POPESCU (n. 13 august 1864- d. 8 mai 1933) – scriitor, gazetar de mare succes

Dumitru BURLUI (n. 10 martie 1920 Galaţi, originar din Rogojeni-mort în 1983) -  chirurug de renume, specializat în chirurgia pulmonară şi cardio-vasculară, timp de 25 de ani a condus Clinica de Chirurgie Caritas

Alec HANŢĂ (n. 16 aprilie 1931,Soveja, Vrancea- fiul Marinei născută Oprea şi al lui Nicolae Hanţă, ţărani din Suceveni) – doctor în filologie, scriitor de mare succes, fost decan al Facultăţii de Limba şi Literatura Română de la Universitatea Bucureşti

Neculai SUVEJANU (n. 8 iunie 1932) – general de brigadă

Ioan SÂRBU (n. 17 septembrie 1933) – doctor în biologie

Tigelu SUVEJANU (n. 15 mai 1936)- profesor de filozofie

Ana MÂŞLEA (n. 3 februarie 1938- d. 30 decembrie 1985) – poet de notorietate

Constantin MARDAR (n. 15 noiembrie 1942) – ani de zile profesor şi director al şcolii din Rogojeni

Vasile BURLUI (n. 18 februarie 1943) – profesor universitar doctor, specializat în Protetica Dentară, preşedintele Universităţii ’’Apollonia’’ Iaşi, poet de renume, primul Cetăţean de Onoare al comunei din 21 mai 2013

Iulian DOBREA (n. 14 august 1945) – medic primar igiena alimentaţiei, fost director adjunct al Direcţiei Sanitare Galaţi şi al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Galaţi

Nicolae MITROFAN (n. 10 mai 1946) – Doctor Honoris Causa în psihologie, preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea Bucureşti

Mircea V. STAICU (n. 15 noiembrie 1948) – profesor şi director la şcoala Câmpineanca, Vrancea

Vasile STROIA (n. 18 ocvtombrie 1949) – profesor de matematică în Tecuci

Neculina (fostă Dudu) STAICU (n. 5 decembrie 1949) – inginer chimie alimentară, director tehnic Societatea Comercială de Industrializarea Laptelui Vrancea

Gheorghe ZGHEREA (n. 22 februarie 1950) – conferenţiar universitar doctor la Universitatea ’’Dunărea de Jos’’ Galaţi, Facultatea de Ştiinţe, Catedra de Chimie

Ioan (Nicu) DUDU  (n. 7 februarie 1951) – locotenent colonel de transmisiuni

Vasile BUJOR (n. 18 mai 1951) – unul dintre cei mai cunoscuţi piloţi militari din ţară

Spirache STASI (n.9 aprilie 1953) – ofiţer de carieră, locotenent colonel

Sicuţa MURGU (n. 25 aprilie 1953) – inginer agronom, primar comuna Vînători, Galaţi

Mariana PARINCU (Bujor) (n. 22 august 1954) – economist, şef departament resurse umane ArcelorMittal Galaţi  

Ionel STROEA (n. 29 mai 1960) – electronist de renume

Aurel PRESURĂ (n.16 ianuarie 1961)- inginer în mecanică fină, director general adjunct SC Raja SA Constanţa

Cătălina ITICESCU (Mardar), (n. 7 iulie 1969)- conferenţiar universitar dr. Chimist

Iulian MARDAR (n.28 ianuarie 1972) – profesor engleză

Cornel POPA (n. 3 august 1973)- avocat de renume în Bucureşti

Arthur Viorel TULUŞ (n. 14 decembrie 1976) – lector universitar, conduce Catedra de Istorie, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie de la Universitatea ’’Dunărea de Jos’’ Galaţi

Bogdan MÎŢĂ (n. 19 decembrie 1977) – medic veterinar

SITUL ENEOLITIC

Una dintre cele mai importante aşezări eneolitice de tip Stoicani-Aldeni a fost cercetată la Suceveni-„Stoborăni”, între 1968 şi 1977. Staţiunea arheologică este situată pe versantul de est a dealului Stoborăni, situat la egală distanţă de satele Rogojeni şi Cavadineşti, pe traseul şoselei Galaţi-Găneşti-Murgeni, într-o poziţie care oferă o largă vizibilitate asupra văii Horincea. Colina pe care se află aşezarea este terasată natural, orientată est-vest, flancată la nord şi sud de două ravene formate de izvoarele din zonă. Cunoscutul cercetător gălăţean, prof. Ion T. Dragomir a efectuat primele cercetări în acest sit, având ca principal scop investigarea aşezării eneolitice fortificate, atribuită aspectului cultural Stoicani-Aldeni (cca 3800-3600 î.Chr.) (Dragomir 1983b). În decursul celor opt campanii de cercetări au fost deschise 17 secţiuni cu dimensiuni diferite, care au permis descoperirea a numeroase complexe arheologice eneolitice, dar şi din alte epoci istorice (epoca fierului, sec. III-IV, VI-VII, X-XI p.Chr., evul mediu mijlociu şi târziu). Cercetarea unei suprafeţe de peste 2000 mp a documentat prezenţa a două şanţuri de apărare duble, iar locuirea s-a derulat în cadrul a trei etape de dezvoltare în perioada eneolitică. Au fost descoperite gropi de bordeie, locuinţe de suprafaţă (dintre care 5 aveau platforme şi plan rectangular), vetre de foc, cuptoare, 28 de gropi pentru provizii şi gropi menajere, aşezarea fiind întărită cu două semicercuri duble de şanţuri de apărare. Alături de marea cantitate de material ceramic specific acestui aspect cultural, din cercetări a fost prelevat şi un bogat material litic şi osteologic constând în unelte, arme şi resturi faunistice.